Jucarii din lemn

> HOME - stiri | în presă | episcopia | linkuri | contact

SFINTELE IERURGII


Sunt rugaciuni speciale care se fac de catre preoti si episcopi cu scopul de a curati, binecuvânta si sfinti pe om, natura înconjuratoare, bisericile, obiectele de cult, casele, cele casnice, roadele câmpului si toate lucrurile de care omul are nevoie în viata, pentru lauda lui Dumnezeu si mântuirea sufletului.
Este nevoie sa sfintim permanent natura înconjuratoare, pentru ca prin pacate zilnice omul îsi întineaza inima, simturile, casa, mintea si trupul. Prin pacat îsi tulbura întreaga familie, sotia, copiii, vecinii, lucrurile cu care se hraneste, animalele care îl slujesc, deci totul.
De aceea, pentru a scoate pacatul din om si duhul diavolului, care cauta sa se faca stapân peste cel robit de patimi si peste întreaga zidire, omul trebuie sa alerge la Dumnezeu si la Biserica pentru a fi iertat de pacate si pentru a i se face rugaciuni speciale de sfintire si iertare.

Roadele ierurgiilor sunt urmatoarele:

  • omul devine din nou vas al Duhului Sfânt;
  • patimile se linistesc;
  • vrajmasii fug;
  • bolile se vindeca;
  • oamenii se întaresc în dreapta credinta si primesc binecuvântare si har.
  • Ierurgiile se deosebesc de Sfintele Taine prin aceea ca Tainele sunt întemeiate direct de Mântuitorul si sunt obligatorii pentru mântuirea omului, sfintind momentele principale din viata lui, pe când ierurgiile sunt rânduite de Biserica si sfintesc nu numai pe oameni, ci si natura înconjuratoare, nefiind obligatorii pentru mântuire, fiecare din credinciosi cerându-le dupa credinta si nevoie.

    Ierurgiile sunt de doua feluri:

    1. Ierurgii care sfintesc persoanele .
    2. Ierurgii care binecuvinteaza si sfintesc lucrurile si natura înconjuratoare de care are omul nevoie pe pamânt.

    1. Ierurgiile care sfintesc persoanele se împart în trei categorii:

    a) Ierurgii sau rugaciuni în legatura cu nasterea omului:
  • rânduiala femeii dupa nastere;
  • rugaciunea de punere a numelui pruncului;
  • rugaciunile de îmbisericire a femeii si a pruncului la 40 de zile dupa nastere.

  • b) Ierurgii care sfintesc viata omului pe pamânt:
  • rugaciuni pentru cei ce sunt sub blestem si sub juramânt;
  • rugaciuni de împacare a celor învrajbiti;
  • rugaciuni pentru tot felul de boli la copii, tineri si batrâni;
  • molitfele Sfântului Vasile cel Mare si ale Sfântului Ioan Gura de Aur;
  • rânduiala rasoforului si a tunderii în monahism si slujba marelui si îngerescului chip (schivnicia).

  • c) Ierurgii care privesc sfârsitul omului pe pamânt, cum sunt:
  • rânduiala pentru iesirea sufletului;
  • slujba înmormântarii;
  • rugaciunile de dezlegare a celor adormiti;
  • rânduiala citirii stâlpilor la cei morti;
  • rânduiala pomenirii mortilor, la trei, la noua si la patruzeci de zile;
  • rânduiala parastaselor sau panahidelor pentru cei raposati.

  • 2. Ierurgiile care binecuvânteaza si sfintesc lucrurile si natura înconjuratoare se împart si ele în trei categorii:
    a) Ierurgii sau slujbe de sfintire a obiectelor de cult .
    b) Ierurgii privind sfintirea apei (agheasma mica si agheasma mare de la Boboteaza) si a obiectelor legate de viata omului.
    c) Ierurgii speciale . Amintim aici, în special pentru cei bolnavi, rânduiala litaniilor, procesiuni în care au loc scoaterea pe câmp si prin sate a sfintelor moaste si a icoanelor facatoare de minuni, pe timp de razboi, de seceta, de boli, cutremure si alte primejdii mari care ameninta viata oamenilor.
    În continuare, ne vom îndrepta atentia mai mult asupra ierurgiilor legate de restabilirea sanatatii. Cele mai importante rugaciuni de vindecare se citesc la Sfântul Maslu. Apoi sunt molitfele Sfântului Vasile cel Mare, în numar de trei, molitfele Sfântului Ioan Gura de Aur, în numar de patru, rugaciunile la Sfintele Moaste si icoanele facatoare de minuni si multe alte rugaciuni de sanatate ce se afla în Molitfelnic.

    SUS

    Ierurgii în legătură cu nașterea omului:

    1) Rânduiala de ziua întâi pentru femeia lăuză, îndată după naștere.

    În prima zi, îndată ce femeia naște un prunc viu, soțul acesteia sau o rudă a proaspetei mame aduce la biserică o sticlă cu apă curată (plată) pentru sfințire, iar preotul se roagă pentru iertarea păcatelor mamei și pentru îndepărtarea tuturor răutăților și pentru vindecare. Cu această apă sfințită se stropește casa, lăuza, pruncul și toți ai casei. Apoi preotul citește trei molitve pentru femeia lăuză, în care se roagă pentru grabnica ei ridicare din patul nașterii, pentru iertarea păcatelor ei, pentru ocrotirea ei și a pruncului de bântuiala duhurilor necurate și pentru curățirea mamei de întinăciunea trupească pricinuită de naștere. În a doua rugăciune, preotul cere Domnului s-o miluiască pe mamă, pe prunc, trimițându-le îngeri luminați si strălucitori, ferindu-i de toată fermecătura si de asuprirea duhurilor rele. Se citește si rugăciunea de curățenie pentru cei care s-au atins de lăuză, considerându-se "necurați", după Levitic (12, 1-4). Dacă preotul face această molitfă acasă, stropește cu apă sfințită pruncul, casa și pe cei ai casei; iar copilul însemnat cu semnul sfintei cruci la frunte, la gură și la inimă. Din apa sfințită cu acest prilej se obișnuiește a se pune în baia (scăldătoarea) copilului, în primele trei zile după naștere.

    2) Rugăciunea la însemnarea pruncului, când i se pune numele, la opt zile după naștere.

    La opt zile după naștere, este chemat preotul acasă unde se află pruncul născut și face rugăciunea de punere a numelui copilului. Preotul îl binecuvântează, făcându-i semnul crucii la frunte, pentru luminarea minții și a gândurilor; la gură, pentru sfințirea cuvântului și a suflării, și la piept, pentru ferirea inimii de poftele și patimile trupești; apoi îi citește o rugăciune pentru punerea numelui. În timpul din urmă, preoții împreunează această rânduială fie cu cea din ziua întâi, fie cu cea a botezului. Datina de a pune numele pruncului a opta zi după naștere este veche, fiind moștenita din Legea Veche, care orânduise această zi pentru curățirea pruncilor de sex bărbătesc, prin taierea împrejur și prin punerea numelui (Lev. 12, 3). Noi, creștinii, am păstrat-o fiindcă și Mântuitorul însuș a fost tăiat împrejur a opta zi după naștere, când I s-a pus numele de Iisus (Luca 2, 21).
    Numele care se dă la botez este de obicei numele nașului sau al Sfântului zilei, sau al altui sfânt pe care părinții îl aleg copilului ca patron sau ocrotitor. Este bine să se pună nume de sfinți din calendarul ortodox. Sfântul al cărui nume îl purtăm trebuie să fie pentru noi nu numai un ocrotitor sau păzitor, ci si un model de urmat și un îndemn statornic spre adevărata viețuire creștinească.

    3) Rânduiala îmbisericirii pruncului și a curățirii lăuzei, la 40 de zile după naștere.

    La 40 de zile, lăuza luând pruncul vine la biserică, unde i se fac rugăciunile de curățire si de îmbisericire a copilului. Acestea amintesc momentul când Maica Domnului, la împlinirea zilelor curățeniei, a adus dumnezeiescul Prunc la templu, unde a fost primit în brațe de dreptul Simeon, binecuvântând pe Dumnezeu că a văzut mântuirea așteptată de Israel (Luca, 2, 22-30). Preotul citește molitvele de curățire, rugându-se întâi pentru mamă, ca Dumnezeu să o curățească de întinăciunea lăuziei și să o învrednicească a intra din nou în sfântul locaș și a se împărtăși cu Sfintele Taine; se roagă apoi pentru prunc, pentru ca Dumnezeu să-l crească, sa-l binecuvânteze și să-l sfințească, învrednicindu-l, la vremea cuvenită, de luminarea botezului.
    După terminarea rugăciunilor - citite în pronaosul bisericii - dacă pruncul este deja botezat, preotul luându-l pe brațe îl închină la sfintele icoane, ca Domnul Iisus și Maica Domnului să-l ocrotească în viață rostind cuvintele: "Se îmbisericește robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin"; iar dacă este băiat merge cu el și în altar, închinându-l în cele patru părți ale Sfintei Mese și la Proscomidie, apoi în mijlocul bisericii, rostind de fiecare dată cuvintele de îmbisericire. Și încredințându-l mamei îi miruiește pe amândoi. In caz că pruncul e nebotezat, preotul, după ce l-a luat în brațe, face cu el - din pronaos spre altar - semnul crucii și miruiește numai pe mamă, urmând a-l îmbiserici, după botez.

    4) Molitfa ce se face la femeia care a avortat copilul.

    De se va întâmpla ca femeia să avorteze copilul, cu voie sau fără de voie, de îndată să alerge la preotul ei duhovnic să se spovedească si să-i citească molitfa de curățire. În rugăciunea de iertare preotul spune: "...Însuți și pe roaba ta aceasta (n) care astăzi a căzut în păcatul uciderii cu voie sau fără de voie și a lepădat pe cel zămislit într-însa ....vindecă-i durerile, sănătate și putere trupului și sufletului dăruiește-i și cu înger de lumină păzește-o de toată năvălirea nevăzuților vrășmași...".

    SUS

    Ierurgii în legătură cu viața omului: logodna, dezlegări și molitfe, rugăciuni la diferite trebuințe;

    1) Logodna

    Ce e logodna și care e rânduiala ei?

    Logodna (cuvânt slav, care înseamnă a face făgăduință de căsătorie) e rânduită de Biserică în vederea tocmirii sau așezării nunții a doi tineri, care s-au făgăduit unul altuia. Biserica binecuvintează această veche datină printr-o slujbă scurtă, premergătoare nunții sau cununiei; slujba logodnei de cele mai multe ori se face împreună cu slujba cununiei, săvârșindu-se imediat înaintea acesteia (dar se poate face și aparte).

    Ce trebuie să ia logodnicii cu ei la biserică?

    Logodnicii, căci așa se numesc tinerii care doresc să se logodească, merg la biserică împreună cu nașii, luând cu ei două lumânări, inelul de logodna și verighetele de la cununie.

    Ce este inelul de logodna?

    Inelul de logodnă este un obiect-simbol cu o vechime remarcabilă și care a marcat momentul care precede căsătoria încă din antichitate. Toată simbolistica acestui obiect se leagă atât de latura socială, devenind un semn distinctiv pentru viitoarele soții, cât și de spațiul spiritual, în care inelul oferit de bărbat și acceptat de viitoarea soție devenea simbolul unirii lor pe viață.
    Primii despre care se știe sigur că au purtat inele de logodnă, au fost egiptenii. O dată cu acordarea inelului de logodnă de către bărbat, femeia consimte să-i fie supusă și să îi dea ascultare deplină până la sfârșitul vieții. Mai târziu a fost considerat ca un semn al iubirii statornice.
    La început ceremonia de logodnă era mai elaborată și mai importantă decât cea de căsătorie, care era o simplă împlinire a angajamentului de logodnă. Mult mai târziu, în creștinism, inelul a început să facă parte din ceremonia de nuntă.

    Unde se oficiază logodna?

    Slujba logodnei se face în naos, adică în sânul Bisericii, înaintea unei mese pe care se așează Sfânta Evanghelie, Sf. Cruce, sfeșnice cu lumânări și verighetele de nuntă. Logodnicul stă în dreapta, ca unul care este mai mare și cap femeii, iar logodnica, la stanga lui, lângă inima lui, ca una care este mai mică decât barbatul, fiind făcută din coasta lui și datorandu-i supunere și ascultare, cum recomandă Sf. Simion al Tesalonicului.

    Care este rolul nașilor la logodnă și la cununie?

    Atât la logodnă cât și la cununie, mirii sunt însoțiți de nași (nuni). Rolul și datoria nașilor la logodnă ca și la cununie este același ca ale nașilor de la botez. Ei sunt martori și chezași ai temeiniciei făgăduințelor făcute de viitorii soți unul față de altul și ai trăiniciei legăturii pentru tot restul vietii. De regulă, ei sunt aceiași de la botez, sau urmașii lor și trebuie să fie ortodocși și cu bună viețuire creștinească, purtându-se față de miri ca niste parinți și învățători ai acestora. În timpul slujbei, nașii țin în mână făclii aprinse, simbol al curăției mirilor, al luminii darului de sus și al bucuriei.

    2) Dezlegări și molitfe

    În molitfelnic, cartea de căpetenie a preotului ce cuprinde slujbele Sfintelor Taine și Ierurgii, există un capitol denumit dezlegări și molitfe. La nevoie, credinciosul poate solicita preotului să i se citească:
    - Rugăciunea pe care o citește arhiereul sau preotul pentru iertarea tuturor păcatelor celor de voie și celor fără de voie și pentru tot jurământul și blestemul;
    - Rugăciunea pentru cei ce sunt în blestem și pe sine însuși cu jurământ s-au legat;
    - Rugăciune pentru dezlegarea de blestem;
    - Rugăciunea pentru împăcarea celor învrăjbiți;
    - Molitfele Sfântului Vasile cel Mare;
    - Molitfele Sfântului Ioan Gură de Aur.
    Molitfele Sfântului Vasile cel Mare și ale Sfântului Ioan Gura de Aur numite și exorcisme, sunt cele mai puternice rugăciuni împotriva duhurilor necurate din oameni și case. Ele se citesc numai de preoți și duhovnici batrâni care au viața curată și sunt mari postitori și care au dezlegare de la duhovnicii lor să le citească, căci dacă le citesc preoți tineri, fără post și viață cât mai curată, diavolii chinuiesc mai tare pe cei bolnavi și nu ies din oameni, ba uneori se răzbună cu mari ispite asupra celor care au citit molitfele.
    Moliftele de izgonire a diavolilor din oameni și chiar din animale se citesc numai în zile de post, mai ales la miezul nopții în biserică, în fața icoanelor făcătoare de minuni sau lângă racla cu moaște ale sfinților. Atât preotul care le citește cât și cei bolnavi de duhuri necurate împreuna cu rudele și însoțitorii lor, trebuie să țină post negru cel putin o zi și o noapte, uneori chiar trei zile.
    Când bolnavii posedați de duhuri rele nu se vindecă, se va face spovedania generala a celor bolnavi și a rudelor lor, ca nu cumva cineva dintre ei să fi făcut păcate grele și să fi rămas nespovedite.

    3) Rugăciuni la diferite trebuințe

    Pentru diferite nevoi ale credincioșilor, Biserica a rânduit diferite rugăciuni :
    - la felurite neputințe și boli,
    - celor tulburați de duhuri necurate;
    - la construirea unei case, a unei fântâni, la diferite lucrări în grădină etc.;
    - la vremuri de secetă sau de necontenirea ploilor.

    SUS

    Ierurgii în legătură cu moartea omului: citirea stâlpilor, înmormântarea, parastasele

    1) Slujba la ieșirea cu greu a sufletului.

    Trebuie să știe orice creștin care are în îngrijire un bolnav, netransportabil, să cheme preotul acasă pentru a-l împărtăși grabnic. Să nu aștepte până bolnavul nu mai poate vorbi, devine inconștient sau intră în comă, când preotul nu-i mai poate administra sfintele taine.
    Când se constată că un bolnav trage cu greu să moară, sau nu poate sa-și dea sufletul, să cheme preotul pentru a-i citi slujba de "ieșire cu greu a sufletului". În cadrul acestei slujbe, care se săvârșește la capul bolnavului, preotul se roagă pentru iertarea păcatelor celui aflat pe patul suferinței și pentru ca Dumnezeu să-i fie îndurător în "cumpăna cea dreaptă" a sfârșitului, cerându-i despărțirea sufletului de trup. După citirea unor tropare, preotul citește o rugăciune pentru sufletul cel osândit spunând: "Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Atotțiitorule, Cel ce voiești ca toți oamenii să se mântuiască și să vină la cunoștința adevărului; Care nu voiești moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu, ne rugăm și cu umilință cerem Tie: sufletul robului Tau (N), dezleagă-l de toată legătura și-l slobozește de tot blestemul, căci Tu ești Cel ce dezlegi pe cei legați și ridici pe cei căzuți, nădejdea celor deznădăjduiți. Porunceste, dar, Stăpâne, să se dezlege în pace sufletul robului Tău și să se odihnească în locașurile cele veșnice cu toți sfinții Tăi, prin Unul-Născut Fiul Tău cu Care împreună bine ești cuvântat, cu Preasfântul și bunul și de-viață-făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin".

    2) Citirea stâlpilor;

    În zilele de până la înmormântare, preotul este chemat de familie, de regulă după amiaza sau seara, pentru a săvârși slujba "stâlpilor". Această slujbă este o rugăciune scurtă pentru sufletul celui răposat, la care se adaugă citirea unor părți din cele patru Evanghelii. Pentru aceasta, se pregătește din vreme o cățuie în care se aprinde cărbune și se pune tămâie, care este dată la vremea cuvenită preotului pentru a tămâia trupul mortului.
    De reținut:

  • Unii credincioși pregătesc tămâia cu care se va tămâia decedatul în obiecte improvizate (linguri, căni, farfurii, cutii de conserve etc.), ceea ce nu numai că este inestetic și nepractic, dar constituie și o lipsă de respect pentru cel decedat. Pentru a se evita astfel de situații, este indicat să se cumpere de la biserică ori de la magazinele specializate o cățuie (obiect destinat pregătirii tămâiei și tămâierii) sau să se confecționeze un astfel de obiect, cu deosebita grijă, de un meseriaș priceput.
  • Nu este potrivit apoi ca, pentru a arde tămâia să se folosească drept "foc" sau "jar" spirt, hârtie, capete de lumânare, lemne ori alte materiale inflamabile. Acestea, prin ardere, scot fum și miros neplăcut, anihilând mirosul aromat al tămâiei și afectând respirația celor prezenți. Cel mai potrivit este să se procure cărbune special pentru cădelniță și cățuie.
  • In timpul slujbei încetează orice altă activitate, iar cei prezenți păstrează liniștea și o atitudine serioasă, rugându-se împreună cu preotul pentru sufletul celui răposat. Nu se vorbește, nu se fac gesturi, nu se râde. De asemenea, fiind moment de rugăciune, membrii familiei trebuie să-și impună o reținere de a plânge zgomotos ori cu vorbe, pentru a nu tulbura rânduiala slujbei. Cei care țin lumânări aprinse în mâini să fie atenți să nu aprindă hainele celor din jur și să aibă grijă să nu curgă ceara pe jos, fie că sunt în casă, la capela mortuară sau în biserică.
  • Dacă în ziua respectiva este zi de post, mâncarea trebuie să fie de post, asemenea și alimentele folosite la alcătuirea colivei. Pentru a nu greși, este bine să ne uităm în calendarul bisericesc, întrucât sunt și perioade de dezlegare la anumite mâncăruri de dulce.
  • După plecarea preotului este bine, dacă se face priveghere de toată noaptea, să se citească de credincioșii mai evlavioși, din sfintele Evanghelii și Psaltirea.
  • Nu se fumează, nu se fac glume, nu se râde, nu se spun povești, ci se păstrează o atitudine solemnă.
  • Unii credincioși, în situația când decedatul nu s-a spovedit și nu s-a împărtășit sau nu i s-a aprins lumânarea atunci când și-a dat sufletul, solicită preotului la ectenie (rugăciunea de pomenire) să adauge "mort nespovedit, neîmpărtășit și fără lumânare". Într-adevar, Biserica ne învață că "trecerea cuiva din viață fără spovedanie și fără grijanie (adică ultima împărtășire, înainte de a-și da sufletul) este socotită, pe drept cuvânt, nu numai ca o mare pagubă pentru sufletul celui răposat, ci si un mare păcat pentru cei ai lui, ramași în viață, dacă lucrul s-a petrecut din vina sau nepurtarea lor de grijă". În ultima vreme s-a renunțat la această practică de pomenire, pentru a nu scoate în evidență prin aceasta indiferența sau neglijența familiei față de cel mutat dintre cei vii.

  • 3) Înmormântarea

    Preotul merge la casa celui mort căruia îi citește aici rânduiala obișnuită. Merge apoi la biserică în fruntea unui convoi funerar format astfel: cel ce duce crucea, cel cu coliva și vinul, cei cu steagurile, coroanele și sfetnicul. Numărul opririlor diferă de obicei după numărul răspântiilor. În practică se fac trei opriri în numele Sfintei Treimi. Mortul este pus în biserică cu picioarele înainte apoi se aprind lumânări în Sfetnice special rânduite în jurul sicriului. După slujbă mortul este dus la groapă unde preotul toarnă peste el vin amestecând cu ulei în semnul crucii. Sicriul este coborât în mormânt unde preotul aruncă pământ în formă de cruce cu mâna sau lopata.

    4) Parastasul

    După înmormântare preotul merge la casa răposatului și face rânduiala propriu-zisă a răposatului.
    Coliva de la parastas simbolizează trupul celui adormit și este simbol al învierii.
    Zilele în care se mai pot face parastase sunt:
    - la trei zile după moarte-în nădejdea învierii și amintirea ridicării din mormânt a Mântuitorului în a treia zi sau-atunci începe putrezirea trupului afară de inimă.
    - la nouă zile - în cinstea celor nouă cete îngerești (atunci începe să putrezească inima)
    - pomenirii se mai fac la 3, 6, 9 luni și la un an, apoi în fiecare an la data morții (de obicei).

    SUS

    Ierurgii în legătură cu sfințirea naturii și a bunurilor omului: sfințirea casei (sfeștania), a fântânii, a holdelor.

    1) Sfințirea casei (sfeștania)
    Ce este sfeștania?

    Sfeștania este denumirea populară pentru Agheasma Mică sau Sfințirea cea mică a apei. Din punct de vedere teologic sfeștania este o ierurgie.

    Când se săvârșește?

    Ea se săvârșește de către preot în biserică în prima vineri din fiecare lună, seara, iar în casele credincioșilor oricând cer credincioșii, mai puțin în săptămâna de după Sfintele Paști sau de după Crăciun. Sfeștania se săvârșește în toate posturile de peste an, precum și în zilele de post de peste săptămâna, miercurea și vinerea. Cine poate, este bine să săvârșească sfeștanie în toate posturile. Cine nu poate, să o facă cel puțin în Postul Mare. Slujba sfeștaniei cuprinde sfințirea apei, stropirea cu apă sfințită a celor prezenți și a tuturor camerelor; după caz, se adaugă dezlegări de blesteme, de farmece, de jurăminte, rugăciuni pentru împăcare, pentru ajutor și pentru sănătatea trupească și sufletească a celor ce locuiesc în casă.

    Care sunt roadele ei?

    Prin stropirea cu Agheasmă, duhurile cele viclene din tot locul se gonesc, se îndepărtează așadar prezența răului din casă, se iartă păcatele cele mici, gândurile cele rele, mintea se curăță de lucrurile cele spurcate, bolile se izgonesc și se dă sănătate sufletului și trupului; se binecuvântează casa cu har de la Dumnezeu, cu lumină divină.
    Casa nesfințită, ca și omul nebotezat, este vulnerabilă lucrării celui rău, poate fi bântuită de duhuri rele și de răutățile oamenilor, de vrăjitorii sau blesteme. Însă casa sfințită și cei ce locuiesc în casa sfințită și binecuvântată sunt ocrotiți în fața tuturor relelor, dacă ei înșiși nu aduc răul în casă prin săvârșirea lui.

    Pregătirea :

    Cine dorește a chema preotul pentru a săvârși sfeștania în casă, trebuie să știe cum să se pregătească pentru aceasta. Mai întâi, cei din casă trebuie să se spovedească și să postească, să se ferească de ceartă, dușmănii sau alte rele. În al doilea rând, casa în care urmează a se face sfeștania trebuie să fie curată. Este de neînchipuit să stropim cu apă sfințită o casă murdară sau neîngrijită și asta pentru că orice slujbă de sfințire săvârșită de preot este echivalentă cu aducerea lui Dumnezeu în casă.

    Cele necesare la sferștanie:

    Pe o măsuță acoperită cu o față de masă albă, orientată spre răsărit, se vor așeza următoarele:
    1. un vas larg la gură cu apă curată;
    2. un mănunchi de busuioc;
    3. câte un bol cu făină și altul cu zahăr;
    4. o pâine, o sticlă de undelemn și una de vin;
    5. o cățuie cu cărbune aprins și tămâie ;
    6. sfeșnice cu lumânări de ceară;
    7. un pomelnic cu cei vii din casă ;
    8. o icoană (dacă măsuța nu se află în fața unei icoane așezate pe perete) ;
    9. un prosop curat pe care preotul își va șterge mâna după sfințirea apei ;

    Programarea sfeștaniei:

    Pentru organizarea mai bine a programărilor, notează numărul de telefon al părintelui paroh și sună spre orele 19.00, după ce ai mai contactat câțiva vecini, care vor putea beneficia și ei de slujba sfeștaniei împreună cu tine.

    Text preluat de la : http://www.sfantulambrozie.ro

     

     

     

     

    Vremea la Ocna Sugatag cursul valutar mersul trenurilor aeroportul Baia Mare
    copyright.2011.vrajadesign